În anul 1910, la cel de-al doilea Salon Internaţional de Aeronautică, Henri Coandă (1886–1972) expunea primul avion cu propulsie reactivă, în fapt, primul avion cu reacţie, intrat în istoria ştiinţei sub denumirea de „Coandă 1910“. Interesant de adăugat că, în timp ce studia acest avion, genialul inventator român a făcut şi primele observaţii care au dus la formularea celebrului „efect Coandă“. La trecerea unui secol de la această premieră, în Aula Academiei Române s-au desfăşurat lucrările unei sesiuni omagiale organizate de Secţia de ştiinţe tehnice a Academiei Române şi Asociaţia „Henri Coandă“. După alocuţiunea de deschidere rostită de acad. Valentin Vlad, vicepreşedinte al Academiei Române, gen. lt. dr. Ion Aurel Stanciu, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a prezentat cuvântul omagial din partea aviaţiei militare române. (...)
Pe frontonul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris, printre numele celor mai vestite personalităţi ale umanităţii, este înscris şi numele lui Dimitrie Cantemir, semn de apreciere pentru principele cărturar de la începutul iluminismului în cultura noastră. Domn al Moldovei (martie–aprilie 1693 şi 1710–1711), Dimitrie Cantemir rămâne în istorie ca om politic, unul dintre cei mai reprezentativi cărturari ai timpului său, spirit enciclopedic prin excelenţă, filosof, scriitor, istoric, lingvist, etnograf, muzicolog şi compozitor, a cărui operă a marcat cultura timpului său. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Apariţia cărţii INTELIGENŢA MATERIEI, în 1981, semnată de dl prof. dr. Constantin Dumitru Dulcan, specialist în neurologie, a fost primită cu entuziasm de comunitatea noastră intelectuală, intoxicată de o ideologie ostilă oricărei manifestări a libertăţii de gândire. Neacordarea premiului Academiei, în 1982, i-a sporit succesul, confirmat peste zece ani, în 1992, când autorului i s-a conferit premiul „Vasile Conta“ al acestei prestigioase instituţii. Acum, la Editura Eikon, a apărut a treia ediţie, revizuită şi adăugită, autorul îmbogăţind cu noi dimensiuni viziunea sa integratore, în consonanţă cu cele mai noi achiziţii ale ştiinţei contemporane şi tendinţele care se prefigurează. (...)
Într-o conferinţă susţinută în anul 1940 şi intitulată „Creştinul în lumea modernă“, Mircea Vulcănescu, panoramând aspectele vremii sale, constata că omul şi-a pierdut sentimentul transcendenţei şi, odată cu acesta, „adevărata lui idee despre sine, aceea că era chemat la viaţă pentru alte minuni decât aceea de a se robi căutării hranelor pământului“. Pierderea sentimentului transcendenţei îl „lasă pe om în lume singur şi fără sens şi introduce anarhia în înţelegerea lumii“. Asociată cu aceasta, pierderea sensului întrupării lui Dumnezeu frustrează omul de perspectiva sfârşitului, „îl desface din rostul lui şi-i orientează făptuirea asupra îmbunătăţirii vieţii de aici“. (...)
Articolul îl puteti citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Ecleziastul scria că „pentru orice lucru este o clipă prielnică şi o vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer“ şi continuă cu enumerarea unor opuşi inseparabili – naştere şi moarte, dărâmare şi construcţie, iubire şi ură, război şi pace ş.a. „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe
care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.“ De aici acea „deşertăciune a deşertăciunilor“ traversează secolele cu care omul nu se poate împăca pornind în căutarea înţelepciunii
prin „învolburarea“ vremilor. Cum trăim într-o asemenea
„învolburare“? (...)
În areopag, adresându-se atenienilor, Sf. Apostol Pavel a folosit o modalitate paradigmatică de a propovădui creştinismul,
adaptându-şi discursul la specificul celor cărora se adresa. Astfel, referindu-se la altarul pe care era înscris „Dumnezeului
necunoscut“, a rostit: „Ei bine, Cel pe care voi Îl cinstiţi fără să-L cunoaşteţi, pe Acela vi-L vestesc eu vouă.“ În faţa romanilor,
recunoştea că este dator „şi elinilor, şi barbarilor, şi înţelepţilor, şi neînţelepţilor“, atât cât să poată vesti, spre înţelegere,
Evanghelia, „puterea lui Dumnezeu spre mântuire a tot celui ce crede“. (...)
În primul volum „CATHARSIS. EMOŢII, UMOR, RĂS şI PLĂNS“,
parte a unei serii concepută în şase volume „Principiile medicinii
existenţialiste. Semiotica vieţii banale“, profesorul Jean Askenasy
propune o perspectivă inedită de interpretare a vieţii cotidiene la hotarul dintre normal şi patologic. Subiectul este vast, dat fiind faptul că ecuaţia cu atât de multe necunoscute „emoţii, umor, râs şi plâns“ face obiectul medicinii însă are extensii în filosofie, literatură şi artă, amintind de vremurile când „doctorul“ era un adevărat erudit. (...)